Sorana Cîrstea este impersionată de personalitatea ultimului suedez din istoria tenisului învingător în Grand Slam: „Thomas Johansson are o viziune a jocului pe care eu nu am mai văzut-o la nimeni altcineva până acum”.
Un antrenor de talia lui Johansson e plătit săptămânal cu sume între 10.000 și 15.000 de dolari.
„Este o colaborarea de nota 10 din punctul meu de vedere. Un antrenor extraordinar cu o concepție aparte a jocului și fost jucător de Top 10, ex-câștigător la Australian Open” este convinsă Sorana că angajarea celui care a renunțat să conducă cel mai mare turneu de paddel din lume face toți banii.
„Rezultatele poate nu sunt relevante însă văd îmbunătățiri în jocul meu și sunt foarte încântată de colaborarea cu Johansson” este conștientă Sorana Cîrstea care a câștigat patru din cele zece meciuri din 2023.
„Când vorbesc despre viziunea lui Thomas spun că citește extraordinar de bine jocul. Citește jucătoarele foarte bine așa cum o făcea și ca jucător de Top 10 ATP. Identifică, exact, caracteristicile adversarei și tactica pe care trebuie să o impun sau adopt” nu ascunde Sorana impactul avut de Johansson care relevă o metamorfozare a româncei așa cum nu au izbutit Darren Cahill, Nigel Sears (socrul lui Andy Murray și antrenorul celei mai bune prietene a Soranei, Ana Ivanovic), Carl Maes (belgianul fără de care Kim Clijsters nu ar fi ajuns numărul 1 mondial și triplă câștigătoare în Grand Slam).
„Este un mare plus pentru mine, o maximizare a ceea ce pot să realizez pe teren. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am îmbunătățit. Din toate punctele de vedere tactic, tehnic, strategic, mental-psihologic de abordare sau gestionare a unei situații concrete de joc” generalizează Cîrstea care a găsit în Johansson antrenorul capabil să joace cu ea pe teren așa cum nu s-a mai întâmplat de pe vremea când l-a angajat pe argentinianul Juan Guzman, recomandat la începutul lui 2015 de fostul prieten al Soranei de la acea vreme, columbianul Santiago Giraldo.
„O evoluție atât tehnică cât și de abordare tactică” este enigmatică Sorana care completează discreția cu acceptul de a confima multiplele modificări impuse de suedez în stilul ei de joc: „Este un antrenor pe care din primul moment l-am simțit că poate să mă ajute. Este foarte profesionist, are experiență, a fost acolo în elita mondială, știe ce percep în momentele dificile. Este foarte complet din punct de vedere tactic, tehnic, mental. Este uluitoare relaționarea cu Thomas” nu se ferește Cîrstea să își arate entuziasmul față de un antrenor care la fiecare antrenament predă o lecție de tenis așa cum românii pot vedea în imaginile exclusive difuzate de Prosport de la Indian Wells.
„Este cu atât mai benfică relaționarea cu Thomas odată cu permisiunea oficială de a vorbi, comunica și primi sfaturi de la antrenori în timpul meciului. Mă ajută, dar în același timp știu că, eu, sunt cea care ține racheta în mână pe teren. Eu sunt cea care trebuie să schimb lucrurile rele din partidă. Orice poate să zică antrenorul dacă tu nu ești în stare să pui în practică ca joc atunci e inutil” emană maturitate Sorana care are parte de tactul unui tehnician care a lucrat cu un fost număr 1 WTA, Caroline Wozniacki.
„Faptul că Thomas îmi poate spune direct sfaturi în timpul meciului nu este esențial și, cred eu, că și fără comunicarea cu antrenorul, la fel m-aș descurca. Am ani în circuit pentru o experiență care facilitează găsirea, de una singura, a soluțiilor oportune” nu uită Cîrstea episodul de la Australian Open când a pierdut pe mâna ei meciul cu Yulia Putintseva, rezultat șocant pentru Johansson, rămas inmărmurit, singur, în tribună după eșecul Soranei la primul lui Grand Slam ca antrenor al româncei.
„Thomas este foarte punctual și, mai ales, logic în tot ceea ce face și îmi transmite. Disciplinat, pozitiv în același timp. Un antrenor așa cum ar trebui sa fie” schițează Sorana amprentarea comportamental scandinavă a lui Johansson care a translatat către româncă metodele aparte ale tenismanilor din ATP odată ce a experimentat contracte cu David Goffin, Borna Coric și Filip Krajinovic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER